Jeton Kelmendi TONI
Jeton Kelmendi - Română

Jeton Kelmendi
Contact
Si shkohet për të vet vetja
Books
Photo
Français
Español
Português
فارسی
العربية
Nederlandse
Bangla
Hrvatski
Română
Deutsch
English
Македонски
українську
Россию
Ελληνικά
Türk
Svenska
Norsk
Finnish
Polska
Italiano
Bosanski
Slovenščina
հայերեն
中;;文;; China
日;本; (Japonise)
한;국;어; Corean
Eesti
Externel links
Photos of Kelmendi
Guestbook



 
JETON KELMENDI
 
Ce mult s-au rărit scrisorile
*****
Sa fort janë rralluar letrat
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Copyright@Jeton Kelmendi-2010
 
 
Biblioteca albaneză
 
 
Redactor: Mihai Antonescu
Lector: Marilena Lică
Coperta: Miradije Ramiqi
Tehnoredactare: Alban Voka
 
 
 
Cartea a apărut la propunerea
Uniunii Culturale a Albanezilor din România
 
Ky libër u botua me propozim të
Bashkësisë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë
 
Redacţia revistei Albanezul
 
Adresa autorului:
Adresa traducătorului:
 
ISBN 978-973-8406-42-1
 
                 Poezie albaneză din Belgia       
        Jeton Kelmendi
 
 
 
 
        Ce mult s-au rărit scrisorile
          Sa fort janë rralluar letrat
                (Ediţie a două – Botim i dytë)
 
 
Traducere în limba română
şi texte selectate de Baki Ymeri
***
                Prefaţă de Marius Chelaru
             
 
 
 
Albanezul
 
 
 
 
Bucureşti (2010) Bukuresht
 
Cuvântul
răsărit din pământul limbii
 
Un cuvânt
A răsărit în pământul limbii
Şi a crescut până-n cer
A lăsat rădăcini până-n inima pământului
            (Jeton Kelmendi, Cadenţă)
 
Poetul şi publicistul Jeton Kelmendi,născut în 1978, la Peia (în Kosova), a absolvit şcoala primară şi liceul în localitatea natală, universitatea la Prishtina. A publicat articole (mai ales pe teme culturale), poemele sale au apărut în mai multe reviste/ jurnale din ţară şi din străinătate. A editat până acum şase volume de versuri. Al şaptelea volum al lui Jeton Kelmendi este această antologie, în limba română, în traducerea poetului Baki Ymeri.
Pe parcursul celor trei capitole, Monalisa, Clipa de admiraţie şi Frumuseţea frumuseţilor, apelează la un limbaj mergând mai curând către concis, fără meditaţii abisale, nici avalanşe retorice ori pletoră de metafore, deşi lasă impresia că îl atrage „joaca” cu materialul cuvintelor. Uneori pare că adevărata dragoste despre care vorbeşte poetul în versul său este chiar cuvântul, care răceşte, creşte, înfloreşte şi chiar tace (aş spune chiar că un ax al poeziei lui se întinde între cuvânt şi tăcere, trecând prin singurătate): „Un cuvânt/ A răsărit în pământul limbii/ Şi a crescut până-n cer/ A lăsat rădăcini până-n inima pământului”; sau „A răcit cuvântul/ Vara nu mai şade cu noi”.
„Folosind-se” de sentimente, gânduri (situate uneori, parcă, într-o altă realitate faţă de cuvânt: „Gândul n-are valoare pentru cuvânt/ Sau cuvântul/ Ce spune fără a obosi gândul”) şi de imaginile reflectate prin acestea ca de o oglindă în care se vede pe sine în spectacolul părţii de univers căreia i se subsumează, pătrunde într-o lume parcă „ferită” de spaţiul apăsător/ artificial al străzii, al oraşului, dar şi al încastrării „odăii”. Dar opoziţia cuvânt-gând este numai aparentă, frumuseţea, dorinţa, femeie, toate fiind legate de/ prin cuvânt; căci scrie Jeton Kelmendi: „Doamnă cuvânt eşti frumoasă/ Când domnul gând/ Îţi dă frumuseţe”.
Este o călătorie într-o lume interioară, a sentimentelor colorate şi de secundele care curg printre degetele timpului, construind realitatea. Iar timpul, uneori, pare că este parcă „pipăit”, respirat de poet, ca orice altă „parte a realului”. Astfel, dragostea (oricum, nu una de alcov – căci nu alcovul generează/ catalizează introspecţia – sau trubadurescă), timpul, patria (schiţată doar, fără accente dramatice, dar cu profunzime) sunt parte din pilonii pe care se sprijină universul lui interior. Univers care pare uneori realizat cu mijloacele pictorului, alteori cu ale celui care caută imagini/ gânduri/ idei, nu cuvinte, cu instinctul miniaturii interioare, ochiul treaz pentru detalii şi mâna exersată pentru decorativ. Parcă fără să facă distincţie între „eul pur” şi „eul biografic”, ai senzaţia că poetul fereşte perdeaua către universul său interior (fără însă a fi vorba despre banala tratare a biograficului anodin/ sentimentului personal cu injecţii lirice).
 Uneori. Alteori, pornind în nota introspecţiei sufletului uman, poezia pare a căpăta o tentă reflexiv-intimistă, şi poetul apare ca un artist al interiorului (şi sufletesc), care explorează „cunoscutul” atins de o tentă de curiozitate a evadării „în afară”, în „necunoscut”. Parcă apelând la un gen personal de ludic, reflexiv prin formaţie, el nu propune subiecte „mari” ci mizează, dimpotrivă, pe savoarea detaliului, sentimentului, clipei, a lucrurilor şi sentimentelor simple, pe istoria mai mult nescrisă a întâmplărilor (interioare sau exterioare sieşi) de zi cu zi. Iar singurătatea (văzută şi ca o cealaltă faţă a plecării, a absenţei fiinţei dragi) e ca o lume paralelă în care trăieşte, uneori, poetul: „Toamnele trec pe aici/ Ca o tăcere a începutului/ Când se închide trecutul/ În singurătate”. Până şi gândul şade singur: „Ca un gând bun/ Ce mereu stă singur”. Există şi o „lună a singurătăţii”, versul se scrie singuratic („picătura versului/ care se scrie singuratic”). Şi cuvântul se poate însingura, şi poate sosi şi clipa în care poţi zice că „iarna singurătăţii ţi-a căzut/ sub sprâncene”, sau poţi implora la ceas de dor „Nu mă însingura noapte”.
S-ar putea spune, aminteam, că un ax al poeziei lui Jeton Kelmendi se întinde între cuvânt şi tăcere (cea care „ne priveşte ca un coşmar”), trecând prin singurătate, colorat uneori în nuanţe de tristeţe, melancolie – fără a fi obsesive, maladive. Astfel, în poezia lui întâlnim: „tăcerea celui ce nu spune”, tăcerea care „are prea multă febră” şi „nu poate ieşi/ nici până la cuvânt”, sau care „trosneşte pe pereţii răbădării”. Chiar „uitarea devine din ce în ce mai veche/ atunci când hoinăreşte tăcerea”. Chiar şi frumuseţea – femeia se pot defini prin intermediul tăcerii: „Ea este tăcere vie/ Frumuseţe”. Sau poetul construieşte o metaforă ca: „Trupul tăcerii tale”. Dar nu este vorba despre „tăcerea-pavăză”, căci dincolo de tine „tăcerea cea mai sigură din lume/ nu-ţi garantează/ linişte”. Şi, poate una din cele mai frumoase strofe din volumul scris de un poet care crede că dacă nu ar cânta cântece de iubire ar arde în focul tăcerii, este despre dragoste, frumuseţe, tristeţe şi tăcere: „Sunt plin de duhul tristeţii/ Prin zonele rupte/ Ale ochilor tăi/ Demult am pornit spre tine/ Despre tine/ Să vorbesc tăcând”.
Deşi avem în faţă un volum „adunat” din mai multe perioade de timp, care – aparent – nu s-ar preta la tras concluzii, fără a fi vorba despre o liniaritate a expresiei, putem afirma totuşi că, cu un mod de construcţie al metaforei care îl situează în câmpul de expresie al poeţilor kosovari (dar totuşi într-un areal nu întrutotul asemănător cu, de pildă dintre cei traduşi şi în română, S.Bashota, I. Kadriu, M. Kelmendi, H. Haxhosaj ş.a.), Jeton Kelmendi are darul de a-şi găsi un stil personal, o arie tematică şi o lume poetică proprie în care se mişcă cu destulă dezinvoltură. Fără a-şi trage seva poetică din dramatismul sfârşitului perioadei comuniste sau/ şi războiului care a marcat până nu demult lumea în care trăieşte (diferenţiindu-se şi astfel de numele enunţate mai sus), apartenenţa la istoria şi fiinţa locurilor natale, conturate ferm (exemplu: „Patria mea e patria a Domnului/ Ce mi-a dat numele/ Albanez”), este în sufletul şi versul lui alături de cel al iubirii, de pildă („Iubire/ Frumuseţea şi versurile împreună curg/ Pentru tine şi patrie”).
Citind poezia lui sub lupa unei analize a vocabularului utilizat, a procedeelor lingvistice/ stilistice, prin felul în care foloseşte cuvântul, Jeton Kelmendi îmi aminteşte uneori de ce scria una din cele mai importante figuri ale poeziei americane moderne, Charles Olson: „Elementele limbajului sunt limitate, dar poetul, prin atitudinea lui (jocul minţii) este cel care foloseşte cuvintele într-o manieră sofisticată”. Sofisticarea, pentru Jeton Kelmendi, nu înseamnă preţiozitate, ci încercarea de a dezvolta un câmp semantic cât mai larg pentru cuvântul în care-şi îmbracă poemul. Şi, de multe ori, putem spune că reuşeşte.
Graţie efortului lui Baki Ymeri, neobosit mesager al poeziei între limbile albaneză şi română, avem în faţă un volum al unui poet care are şanse să placă cititorului român.
        
                     Marius Chelaru
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fjala
që mugullon nga dheu i gjuhës
 
 
Ka mbirë një fjalë në dheun e gjuhës
E cila u rrit deri në qiell
Dhe lëshoi rrënjë deri në zemër të dheut
                                         (Jeton Kelmendi, Kadencë)
 
Poeti dhe publicisti Jeton Kelmendi,i lindur me 1978 ne Peje te Kosoves, kreu shkollimin fillestar dhe gjimnazin ne vendlindje, ndersa Universitetin ne Prishtine. Ka botuar artikuj te shumte me tematike kulturore. Poemat e tij e kane pare driten e botimit ne nje numer te madh revistash e gazetash nga vendi e bota. Ka botuar deri tani gjashte vellime me vargje. Vellimi i shtate i Jeton Kelmendit eshte kjo antologji poetike, e perkthyer me perkushtim ne gjuhen rumune nga poeti Baki Ymeri.
Pergjate tri kapitujve, Monaliza, Cast admirimi dhe Bukuria e bukurive, poeti apelon ne nje fjalor qe tenton nga bindja e qartesia, pa meditime te sketerrshme, pa vershima retorike apo rafal metaforash, edhepse te le pershtypjen se e josh „loja” me lenden e fjaleve. Nganjehere duket se dashuria e vertete per te cilen flet poeti ne vargun e tij, eshte pikerisht fjala, e cila ftohet, rritet dhe lulezon, madje edhe hesht, do te thoja si nje bosht i poezise se tij qe shtrihet ndermjet fjales dhe heshtjes, duke kaluar neper vetmi: Ka mbire nje fjale ne dheun e gjuhes/ U rrit deri ne qiell/ Dhe leshoi rrenje deri ne zemer te dheut, apo: U ftoh fjala/ Vera nuk rri me ne.
 „Duke shfrytezuar” sentimente, mendime te plasuara nga nje here thuajse ne nje tjeter realitet ndaj fjales: „Mendimi nuk ka vlere per fjalen/ Apo fjala/ Qe thot pa e lodhur mendimin”) dhe nga shembelltyrat e reflektuara neper to si mbi nje pasqyre ne te cilen e sheh vetveten ne spektaklin e anes se universit te cilit i nenshtrohet, deperton ne nje bote thuajse „te mbrojtur” nga hapesira shtypese/ artificiale e rruges, e qytetit, madje edhe e degdisjes „se dhomes”. Por opozita fjale/ mendim eshte vetem e dukshme, bukuria, deshira, gruaja, te gjitha duke qene te lidhura permes fjales, ngase shkruan Jeton Kelmendi, Zonja fjale je e bukur/ Kur zoti mendim/ Ta jep bukurine.
Eshte ky nje udhetim ne nje bote te brendshme, e ndjenjave te ngjyrshme dhe e sekondave qe derdhen permes gishterinjve te kohes, duke e ndertuar realitetin. Ndersa koha, ngenjehere, duket se eshte thuajse „e prekur”, e thithur nga poeti, si cdo pjese tjeter „e reales”. Keshtu, dashuria, edhepse nuk shembellen me nje dashuri trubaduresh, koha, atdheu i skicuar pa thekse dramatike, por me thellesi, jane pjese nga shtyllat mbi te cilat mbeshtetet universi i tij i brendshem. Univers i cili duket nga nje here i realizuar me instrumentet e piktorit, here tjera me ato te atij qe kerkon shembelltyra/ mendime/ ide, jo fjale, me instinktin e miniatures se brendshme, syrin e zgjuar per detaje dhe doren e ushtruar per dekor. Thuajse pa bere dallim ndermjet „egose” se paster dhe „egose biografike”, ke senzacionin se poeti mbron kanapene ndaj universit te tij te brendshem, pa qene fjala per trajtimin banal te perditshmerise biografike apo te ndjenjes personale me injekcione lirike. Nganjehere, madje edhe here tjera, duke nisur nga regjistrimi i introspekcionit te shpirtit njerezor, poezia duket se kaplon nje veti mendimtare/ intimiste, dhe paraqitet si nje artist i interioritetit, perkatesisht i brendshmerise shpirterore qe eksploron „te njohuren” e prekur nga nje tundim i kersherise se arratisjes „ne boten e jashtme” te se „panjohures”.
Thuase duke apeluar ne nje gjini personale te qartesise, mendimtar permes formimit, Jetoni nuk propozon subjekte te „medha”, por mbeshtetet, perkundrazi, mbi perjetimin e detajit, te sentimentit, te castit, te sendeve dhe ndjenjave te thjeshta, mbi historine e pashkruar te ngjarjeve te perditshme, te bredshme apo te jashtme te tij. Ndersa vetmia, e pare edhe nga ana tjeter e vajtjes, e mungeses se qenjes se dashur, eshte si nje bote paralele ne te cilen poeti nganjehere jeton: Vjeshtat kalojne kendejpari/ Porsi nje heshtje e fillimit/ Kur mbyllet e shkuara/ Ne vetmi. Ekziston edhe nje „hene e vetmise”, vargu shkruhet ne vetmi (pika e vargut/ qe shkruhet vete). Dhe fjala mund te vetmohet, dhe ndosha arrin dhe casti ne te cilin mund te thuash se dimri i vetmise te ka rene/ nen vetulla, apo mund te te te kaploje ne cdo cast malli: Mos me vetmo nate.
Mund te thuhet, kujtoja, se nje bosht i poezise se Jeton Kelmendit shtrihet ndermjet fjales dhe heshtjes qe na shikon si nje ankth, duke kaluar neper vetmi, e koloruar nganjehere ne nyanca shqetsimi dhe melankolie, pa u bere nderkaq obsesione te lenduara. Keshtusoj, ne poezine e tij hasim heshtjen e atij qe nuk flet, heshtjen qe ka per teper zjarrmi dhe nuk mund te dale/ as deri te fjala, apo qe perplaset ne muret e durimit. Madje harresa behet gjithnje e me e vjeter/ atehere kur gjezdis heshtja. Madje dhe bukuria – gruaja mund te definohet permes heshtjes: Ajo eshte heshtje e gjalle/ Bukuri. Apo poeti nderton nje metafore si Trupi i heshtjes sate. Por nuk eshte fjala per heshtjen-mburoje, ngase tejmatane teje, heshtja me e sigurte ne bote/ nuk te garanton/ qetesi. Dhe, ndoshta njera nga strofat me te bukura te vellimit te shkruar nga nje poet qe mendon se po qe se nuk do te kendoje kenge dashurie do te digjej ne zjarrin e heshtjes, ja pra se kush eshte per dashuri, per bukuri, per trishtim dhe per heshtje: jam i mbushur me frymen e trishtimit/ permes zonave te shkeputura/ te syve tu/ kahere jam nisur drejt teje/ per ty/ te flas duke heshtur. .
Edhepse kemi perpara nje vellim te pregaditur me shume per peridha kohore, te cilat dukshmerisht nuk tentojne per nxjerrje konkluzionesh, pa qene fjala per nje vizorezim te shprehjes, mund te pohojme megjithate se, me nje menyre te ndertimit te metafores qe e vendos ne fushen e shprehjes se poeteve kosovare, por ne nje horizont tejet te ngjashem me poetet e perkthyer ne gjuhen rumune, Sali Bashota, Ibrahim Kadriu, Miradije Ramiqi etj., Jeton Kelmendi ka dhuntine per te gjetur nje stil personal, nje fushe tematike dhe nje bote poetike vetjake, ne te cilen leviz me mjaft zhdervjelltesi. Pa e shkeputur lengun poetik nga dramatizmi i mbarimit te periudhes komuniste apo te luftes qe e ka prekur deri para do kohe boten ne te cilen jeton, perkatesia ndaj historise dhe qenja e vendlindjes, te konturuara me bindshmeri (per shembull Atdheu im eshte atdheu i Zotit/ Qe ma ka dhene emrin/ Shqiptar), ne shpirtin dhe ne vargun e tij qendrojne prane vargut te dashurise (per shembull: Dashuri/ Bukuria dhe vargjet sebashku rrjedhin/ Per ty dhe per atdhe).
Duke e lexuar poezine e tij nen thjerren e nje analize te fjalorit te perdorur, te procedeve linguistike/ stilistike, permes menyres ne te cilen e perdor fjalen, Jeton Kelmendi ma perkujton nganjehere njeren nga figurat me te rendesishme te poezise amerikane, Charles Olson: Elementet e fjalorit jane te perkufizuara, por poeti, permes qendrimit te tij, (loja e mendjes) eshte ai qe i perdor fjalet ne nje menyre te sofistikuar. Sofistikimi per Jeton Kelmendin nuk don te thote precizitet, por perpjekje per te zhvilluar nje fushe semantike sa me te gjere per fjalen, me te cilen e vesh vjershen. Dhe shpeshhere, mund te themi se ia arrin.
Fale perkushtimeve te Baki Ymerit, mesazher i palodhur i poezise ndermjet gjuhes shqipe dhe asaj rumune, kemi perpara vellimin e nje poeti qe ka shansin te depertoje edhe ne zemren e lexuesit rumun.
           
                        Marius Chelaru
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
           Monalisa / Monaliza
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
MONALISA
MONALIZA
 
 
 
 
Ea este tăcere vie
Frumuseţe
Cu suflet liniştit
Un suspin existenţial
Pentru mister
Stau secole alături
Pe perete
Privindu-i pe oameni
În faţă
Nevorbindu-le 
Şi nu mai tace
Paritatea inimii bate
În celelalte inimi
Ia cu sine
Punctul ochilor noştri
Tocmai ea este femeia
Care întrece toate plăcerile
Înainte de a-ţi pătrunde în privire
Dându-ţi plăcere
 
Paris, 2006
 
 
 
 
 
ILIRĂ
ILIRISHTE
 
 
 
 
Nu se măsoară cu nimic
Povara trupului tău
Forţa aerului
Înfrânarea grăbirilor
Nu ţi se vede nici partea cealaltă a luminii
Parcă
Nu mai există unelte să măsoare zăpăceala
Sau 
Le petrece pe toate
Pentru sufletul cuvântului
Eşti
Un miligram de uitare
Dincolo de urechi şi ochi
O sută şi o mie de ani
Gândire luminată
Eşti şi atunci
Când să te măsoare n-au putut
Patria mea e patria Domnului
Ce mi-a dat numele
ALBANEZ
 
Auderghem, 2007
 
 
 
 
PENTRU CURAJ
PËR KURAJO
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Într-o zi
Va veni ziua mea
Dacă e adevărat că
Fiecare are câte o zi
Şi Eu voi şti s-o aştept
Va avea pâine pământul
Şi apă izvorul
Cât să umple golurile
Dar ce ne facem cu tine
Neîncredere în mâine
 
Viena, 2006
 
 
 
 
 
DOAMNA SLOVĂ ŞI DOMNUL GÂND
ZONJA FJALË E ZOTËRIU MENDIM

 
 
 
1

Am vorbit puţin
Diferit
Foarte triumfător
Domnişoară
Dar zic
Să nu te superi pe mine
Până la urmă cuvintele unui poet
Sunt mângâiere pentru suflet
Cum să îmbrăc
Cu nuditate
Gândurile dezbrăcate
Iar pe cele nude
Să le-mbrac cu hainele poftei mele
Cum să ajung până la tine
Să-ţi spun că te iubesc
Ca orice bărbat femeii sale
Domnişoară
Eu am cu totul altă părere


2

Gândul n-are valoare pentru cuvânt
Nici cuvântul
Care oboseşte gândul
Suflet de om
Tu eşti doamna slovă
Iar eu domnul gând
Cum te-am văzut
Sinele meu cu tine
Şi pe tine cu mine
În această formulă de iubire
Oriunde
Dacă a mai rămas unde
După modernizare
De aceea
Doamnă slovă, vorbă eşti frumoasă
Când domnul gând
Îţi dă frumuseţe
 
3

Haide, ce mai aştepţi
Trebuie să accepţi părerea
Că tăcerea
Priveşte ca un coşmar
Ce se întâmplă cu noi
Şi ce mai vrei
Doamna cuvânt
Doamnă slovă
Vreau să te sărut chiar acum
Doar odată
A doua şi a treia sărutare
Nu ştiu când vor veni
Libertatea să trăiască liberă
Şi cuvântul
Şi gândul
Să vorbească
Când vor
Eu acuma
Vreau primul sărut
 
Paris, 2006
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
SUB UMBRA AMINTIRII
NËN HIJEN E KUJTIMIT  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ţi-aş spune ceva uitat
Ceva de care să nu-ţi mai aminteşti mâine
Uitarea devine din ce în ce mai bătrână
Atunci când hoinăreşte tăcerea
La stejarul secat de soare
Te mai aştept
Cuibărit în poala dorului
Acolo unde se aşteaptă numai iubita
Iar eu m-am aşezat pentru odihnă
M-a secat toamna, a scăzut lumina
Am încercat
Doar să-ţi spun ceva
 
Iunie, 2004
 
 
 
 
 
CUVÂNTUL A SĂRIT TĂCEREA
FJALA KAPËRCEU HESHTJEN
 
 
 
 
 
Ieri am învăţat
Să tac
Să vorbesc puţin
Sunt plin de duhul tristeţii
Prin genele rupte
Ale ochilor tăi
Demult am pornit spre tine
Să vorbesc tăcând
Să povestesc
Despre tine
Şi despre mine
 
Şi m-am gândit
Să-ţi spun
Că eşti
Pâinea versurilor
Apa cuvântului
Eu sunt pentru tine
Cel mai cântat cântec
De odinioară
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Şi am vrut să tac
Să vorbesc un pic
Să devin umbră
Să-ţi opresc lumina soarelui
Am vrut
Să sar năravurile omenirii
Ieri am văzut că pot
Să mă descurc
Şi fără tine
Târziu sau devreme
Ieri
Am încercat
Să mă bucur cel mai tare
 
 Prishtina, 2005
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CLIPĂ
ÇAST 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dacă eram ploaie
Aseară
Aş fi pictat întâmplător
Pe pagină
Picătura
Care curge încet
În timp ce
Eu mă-ndepărtez în taină iarăşi
Tu gândeşte-te la clipa ce va urma
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CADENŢĂ
KADENCË
 
 
Am spus în sinea mea
Fire rupte din saga
E bine
Să le ţinem în mână
Ca un gând bun
Ce mereu stă singur
Odihneşte-te din când în când
La vatră
Nicicând n-ai fost ca azi
Când deshizi şi închizi ochii
Un cuvânt
A răsărit în pământul limbii
Şi a crescut până-n cer
A lăsat rădăcini până-n inima pământului
Ziua de azi are grijă de cea de mâine
După ape şi alte ţinuturi
Un vers de poet
Împreună cu singurătatea lui
Să trăieşti Drinule cel rece
Ne vom vedea
O zi între malurile tale
 
Bruxelles, 2007
 
 
 
 
 
RITUALUL SĂU
RITET E SAJ
 
 
 
Până la urmă
E un alt început
Şi
N-am încotro
Sub tăcere
Nici-un drum nu mă duce la tine
Mai devreme decât azi
A apus steaua mea
Şi cu cât mai sus mă sui
Cu atât mai jos mă împing norii
Până la urmă iubirea e norocoasă
Când nu te temi de nimic
Nu e ruşine să visezi
Ştii asta, bunul meu prieten
O ceată de chinuri
Şi un gând profetic
Vălmăşag
Mă aduc la tine
Deşi te-nveleşti în cuvântul tău
Fă-mi o bucată de loc
În poezie
 
Viena 2006
 
 
 
 
CONVORBIRE
BISEDË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Înainte să vorbesc cu el
Aş fi vrut să-l întreb despre munţi
Pâraiele care se vărsau în alte primăveri
Au înnebunit ozonul anul acesta
Eu departe şi tu aproape
S-a răcit cuvântul
Vara nu mai şade cu noi
Unde locuieşte piatra străpunsa de picătura
Cine cântă codrul
De câte ori am pornit
Cum de încă nu am ajuns
 
Bruxelles, 2007
 
 
 
 
 
VENIREA
ARDHJA                  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
L-am condus până aici
De frica cea mare de sinele meu
Ziua şi noaptea
Au condus marşul ei
Au luat cu ea
Tot ce era pentru venire
Aici şi în sfârşitul plecării
Ne aşteaptă o nevenire
 
 
 
 
 
 
 
 
PLECAREA
SHKUARJA
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ia cu tine speranţele sale
Că îţi arată calea
Toate umbrele care se ţin după tine
Cum de nu mai vin
Pas după pas
Ca şi cum ar fi în toiul fugii
La capătul ei
Doar
Toamnele trec pe aici
Ca o tăcere a începutului
Când se închide trecutul
În singurătate
 
Cine ştie dacă
Mai întâi e venirea
Sau plecarea
 
 
 
 
 
FOND
SFOND
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Încă aştept turma venirii
Care conduce coloanele plecării
A răsărit dimineaţa
De martie
A nopţilor noastre-ndepărtate
Ne întâlnim undeva dincolo de vremuri
 
 
 
 
 
 
AMORFĂ
AMORFE
 
 
 
Nimic pentru tot sau totul pentru nimic
 
Dincolo de sine
Când i-a ieşit cuvântului
Sufletul
De ce permite Domnul 
Enigma Pegasului luminii
Să atingă luna singurătăţii
În celălalt pas calcă
Ziua de mâine
Pâinii şi apei nu ia rămas de crezut
Setea nici foametea
 
În câmpul cuvântului Patrie
Au păscut şi băut
De ce permite Domnul
Ca tăcerea să trosnească
Pe pereţii răbdării
Pentru tine nostalgie
Am lăsat de azi pe mâine
Şi pe noi
De ce ne permite Domnul
 
 
 
 
 
CLIPĂ PENTRU ADMIRAŢIE
ÇAST PËR ADMIRIM
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nu mi-e clar
Vorbeşte sau tace
 
Ca magia Elenei
Joc liric cu acte rare
 
Este improvizare
Cealaltă întâlnire
Sau voi învăţa mai mult
                        Despre fundă
 
Vina trezirii din vis
De ce nu e ziua de mâine azi
 
 
 
 
MADRIGAL
MADRIGAL
 
 
 
Te-au chemat îngerii cuvântului
Din camera mea
În întuneric
Ca în madrigal am intrat
Cu feţele spre lumină
Ne-am întors
 
Un oftat calm
Şi câteva zile
Pentru sărbătoare
Ceremonia
O putem face oricând dorim
Eu, tu şi întunericul
 
Rude ne sunt stelele în cer
Care au ştiut vorbi
Cel mai frumos
Despre duhul clipelor împăcate
Când vei veni noaptea
Vei pleca cu ziua
 
Calea mea va fi a ta
Când sufletul nu mă iartă
Dacă nu ţi-am dat
Cântecul inimii mele
 
Vorbeşte acum
Spune-mi despre poet
Artist, omule
Unde ţi-e mintea
Nu te-a adus oare
Dincolo de sinea ta
Cea mai sigură tăcere din lume
Nu-ţi promite
Linişte
 
Drumurile au plecat în exil
Totul a-nceput să sporească
Cu prietena mea
Poetul şi versul
De câte ori vine vinerea
Mă voi ruga cerului şi Domnului
Pentru noaptea noastră
Următoare
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
SFAT
KËSHILLË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Lasă-mă singur
Numai acolo
Unde nu se ia
Lumina
 
Ia
Atunci când
Ai de unde
Să mai iei
 
Când ai să mai iei
 
 
 
 
 
VIAŢA
JETA
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Să calc pe altceva
 
Există ceva mai mare
Decât trupul
Umbra
Numele
Nopţii îi dai jos sprâncenele
Zilei îi deschizi ochii
 
 
 
 
 
DUPĂ VENIRE
PAS ARDHJES
 
 
 
 
 
 
 
 
Omul s-a întors
La cântecele epice
Le ştim destinul
Din inima
Cuvântului
Intrăm împreună
În mahalaua veche
Cu câte un cap
De cuvânt
 
Nostalgie pierdută
De aici încolo
Va fi ziua mea
Fiindcă voi ieşi din cuvânt
 
Paris 2007
 
 
 
 
 
 
DUPĂ CUNOAŞTERE
PAS NJOHJES
 
 
 
 
 
 
 
 
Eu poet
Iar tu frumoasă
Cum de nu ne-a trăznit cuvântul
Timpului prezent
Şi nu te-a durut visul cronicii mele
Sau te-a prins ceasul cel rău
Spune-mi ceva despre focul fără fum
După care
Ne va aştepta cafeaua ta
Şi versul meu tremurător
Ai înţeles
Vom cutreiera lumea de la cap la cap
Împreună facem mai mult
Decât te taie capul
 
Aceasta este un lucru ştiut
 
Paris, 2006
 
 
 
 
PUNCTUL
PIKA
 
 
 
 
 
 
Ce se vede îţi fuge
Din vedere
Se apropie dintr-o parte
Şi se îndepărtează
Din cealaltă parte
 
Străluceşte în mod fosforic
Şi tace
Interiorul şi exteriorul
 
Ea vorbeşte
Dar nu se vede
Şi stă în faţa ochilor
Cuvânt de cuvânt
Şi mintea nu ţi-o lasă
În pace
 
Este ceva
Orice
           
 
Bruxelles, 2006
 
 
PENTRU ZIUA DE LUNI
PËR DITËN E HËNË
 
 
 
 
 
 
Două sunete un punct
Dimineţi timpurii în cameră
Şi
Gândurile care întrec
Întâmplarea
 
Dacă te cheamă acum
Doamna aceea a somnului trezit
Taci dacă poţi
Trei picături de tăcere
În primele ore ale zilei de luni
Şi
Depărtarea ei care nu se întrece
 
Trezindu-se mesajul ei acum
Scris de mâna doamnei cuvânt
Un pas mai aproape
Ar trezi
Somnul fără noi
 
 
 
 
 
ÎN LOC DE CUVÂNT
NË VEND TË FJALËS
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Precum umbră
Trupul tăcerii tale
A venit singur
Ca urmele vântului
Regină a nimănui
Până când câmpiile
Pline de nimic
S-au întâlnit întâmplător
Cu polurile inverse
Până când vom ascunde
În sinea noastră
Ceea ce nu ştiam
Până când umbra
Şi trupul tăcerii tale
Va veni şi va pleca ca un gând
În loc de cuvânt
 
Audergham, 2007
 
 
 
RĂSUNET
USHTIMË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Iei un pic din cerul tău
A rămas pielea neacoperită
Nu cred că le voi vedea
Celelalte poluri
Fără cerul Tău şi al Meu
Odihneşte-te iubito
Sub stelele tale
Tu eşti cerul meu
Pe care din vis îl voi scoate
O să fac cuvântul pasăre
Ciripitul său te va trezi din somn
 
Tirana, 2005
 
 
 
 
 
PUŢINĂ ISTORIE
PAK HISTORI
 
A venit o zi din timp
Când zăpăcit şi fericit
Albul şi negrul
Nimeni nu le-a mai găsit
În sinea noastră
Nici nu vedeam
Nici nu întâlneam
Nici dor nu mai aveam despre ea
Orice lucru ne dădea un pic de frică
Un pic
De curaj
Supărare şi bucurie asemenea
Din toate câte un pic
 
Ce este libertatea
Este optimismul
Care aruncă diavolul dincolo de mare
Ea pluteşte între cer şi pământ
Şi toate lucrurile tale
Doamne! le voi ţine minte
Şi voi uita ce a căzut şi ce s-a dus
Ceea ce n-a mai venit
Ce ne-a rămas spre datorie
 
Peia, 2000
 
 
 
 
PENTRU PAHARUL DORULUI
PËR GOTËN E MERAKUT
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Bea omule
Vinul cel roşu din paharul tău
Roşu ca dorul care te prinde
Lasă loc mândrei tale
Bea şi nu te-mbăta
Goleşte
Şi nu lăsa
Picătura vinului
Să stea vers singuratic
Căci aşa
Neîmbătat
Vei fi omule
 
Paris, 2007
 
 
 
 
 
 
VENIREA NOASTRĂ ÎN PERGAMENT
ARDHJA JONË NË PERGAMENT        
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Visului meu
Şi trezirii tale
Nu li se ştie
Patria
Zgomotului nostru
Nici tăcerii tale
Nu i se crede
 
Ziua mea de mâine
Parcă ar fi poimâinea ta
Mi-e frică de ea
 
 
 
 
 
PROBĂ PENTRU MĂSURAREA CUVÂNTULUI
SPROVË PËR MATJEN E FJALËS
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Undeva între întuneric şi lumină
Pe cineva îl doare cuvântul
În faţa cântecului
Ceea ce strică tot cea ce cuprinde visul
Altundeva
Poetul şi contracuvântul
Nu poate să prezinte dimensiunile
În patru
Şi la izvor se merge încă pe tăcute
Locul cuvântului nespus
Îşi lasă cărarea spre mai departe
Tace şi tace
Nevăzând jocul cu scenariu
 
 
 
 
 
CODEX
KODEKS
 
 
 
Nici luminoasă ca luna
Nici închisă ca cetatea
Spun
A coborât din depărtare
Enigma cea mai fantastică
 
Încă nu şi-a găsit codul
Creşte şi creşte
Şi încărunţeşte
Frumos
În versul meu
Unica variantă fără rival
În iarna cu fire subţiri
Se vorbeşte cu limba anticodului
Ca Anteu
Sau Prometeu
Se visează
Pentru puţină sare de iubire
Care îi lipseşte cuiva
Pentru scrierile de azi
Care au devenit anotimpurile lor
Iarna noastră
Codex nebunatic
 
 
 
 
ÎN CEALALTĂ PARTE
NË ANËN TJETËR
 
 
 
Bucuros te-am aşteptat
Ieri
Nu cumva te voi întâlni
Undeva în cealaltă jumătate
A trezirii din vis
 
La cel de al 27 etaj
Al palatului
Am vrut să trag un pui de somn
Cu tine
 
Tocmai când s-a dus noiembrie
M-am gândit că pe data de douăzeci şi şapte
A putut veni frumoasa lumii
Iar cuvântul cel mai mare
A putut vorbi
Fără să spună nimic
 
O sută şi una de întâmplări
S-au putut întâmpla
Dar iată
Timpul a trecut doar în partea
Cealaltă
 
Prishtina, 2005
 
 
JOC
LOJË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Diseară putem dormi împreună
Când se răcoresc mâinile sub umbra ta
Sunt zile când se grăbesc timpurile

lexoni shkrime letrare dhe publicistike nga Jeton Kelmendi

Fjala ketu e ka vendin e thënë si një veqnti në dimensionet artistike

Jeton Kelmendi poet publicist

Miqtë e e artit këtu kapërcejnë qetësinë

Libri i mendimeve

Heshtja dhe zhurma ime flasin me të njëjtëmn gjuhë


=> Do you also want a homepage for free? Then click here! <=
Jeton Kelmendi